Ce diferență de vârstă este între Dorian Popa și noua iubită
Relațiile cu o diferență semnificativă de vârstă atrag adesea comentarii și speculații, iar Dorian Popa și Andreea nu au fost o excepție. Deși în presă s-a vehiculat că între cei doi ar fi o diferență de 15 ani, mama artistului a lămurit situația. În realitate, Andreea are 26 de ani, iar Dorian Popa, în vârstă de 36 de ani, este cu 10 ani mai mare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.tvmania.ro/wp-content/uploads/2025/03/dorian-popa-si-noua-iubita-3-1.jpg)
„Nu vreau să vorbesc urât față de nimeni, dar diferența ideală de vârstă între un bărbat și o femeie este de zece ani. Fix diferența care este între ei, deși lumea a comentat că și-a găsit una cu 15 ani mai tânără. Nu e cu 15 mai tânără, e fix cu 10. Andreea are 26, el are 36, care e problema?”, a declarat mama artistului, conform Fanatik.
Mama artistului a vorbit despre actuala iubită a fiului său și a avut doar cuvinte de laudă la adresa acesteia. „Îmi este foarte dragă Andreea, pentru că este foarte deșteaptă. Facultatea de Medicină nu este la îndemâna oricui. Nu doar că este studentă la Medicină! Dar e studentă de 10. Ieri a luat 10 la examen, la stagiul de Neurologie. E în anul patru de facultate. Eu știu ce înseamnă această facultate, pentru că am trăit cu studentul la medicină în casă. Sunt foarte fericită pentru Dorian, pentru că e fericit și trebuie să fiu fericită, că până la urmă e copilul meu, nu? E foarte frumoasă, e top-model. Ea nu vrea să apară, să știi că nu îi place. Și am întrebat-o: dar de ce, Andreea? Ai furat ceva? Ai făcut ceva? Foarte bine, să te arate. Eu sunt mulțumită că te arată”, a completat aceasta, potrivit sursei menționate anterior.
Noua iubită a lui Dorian Popa evită evenimentele mondene
Dorian Popa trăiește o poveste de dragoste departe de ochii curioșilor, iar motivul pentru care noua sa iubită preferă discreția a fost dezvăluit de o sursă apropiată artistului. După despărțirea de Claudia Iosif, cunoscută drept Babs, cântărețul și-a găsit liniștea alături de o tânără care nu are nicio legătură cu lumea mondenă și se diferențiază complet de imaginea unei vedete. În plus, partenera lui Dorian nu dorește să devină o persoană publică și face tot posibilul să evite atenția presei și a fanilor.
După ce a aflat despre noua relație a lui Dorian Popa, Claudia Iosif a avut o reacție promptă. Babs a ținut să sublinieze că viața personală a fostului ei partener nu mai reprezintă de mult o preocupare pentru ea și că acest subiect nu o privește sub nicio formă.
Sursă foto: Instagram
Citește și: